Poliția Locală Timișoara a dat amenzi de peste 1,4 milioane de lei pentru construcții ilegale și clădiri degradate
Poliția Locală Timișoara a aplicat, în primele șase luni din 2026, 685 de amenzi în valoare de peste 1,4 milioane de lei pentru construcții fără autorizație, intervenții nelegale și clădiri neîntreținute. Poliția Locală Timișoara a aplicat, în primele șase luni ale anului 2026, 685 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.409.000 de lei, în urma controalelor privind respectarea legislației în domeniul construcțiilor și al întreținerii imobilelor.
Verificările desfășurate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au vizat atât persoane fizice, cât și juridice și au urmărit existența autorizațiilor de construire, legalitatea intervențiilor asupra clădirilor istorice și din zonele protejate, precum și starea de întreținere a imobilelor.
Cele mai multe sancțiuni, 427 la număr, au fost aplicate proprietarilor care nu și-au întreținut clădirile. Potrivit autorităților, au fost identificate numeroase imobile cu fațade degradate, tencuială și elemente decorative desprinse, care reprezentau un pericol pentru pietoni. Astfel de situații au fost constatate pe Splaiul Tudor Vladimirescu, Calea Torontalului, dar și pe străzile Iancu Văcărescu, Ghirlandei, Samuil Micu, Eroilor de la Tisa, General Dragalina, Gării, Coriolan Băran, Pop de Băsești, Constantin Titel Petrescu și Amurgului.
Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 117/2024, proprietarii au obligația de a întreține imobilele, iar nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.
În cadrul controalelor au fost descoperite și mai multe lucrări executate fără autorizație sau cu încălcarea prevederilor legale. Printre acestea se numără modificarea neautorizată a fațadei unei clădiri și amenajări exterioare pe Calea Martirilor, construirea fără autorizație a unui garaj pe Strada Nouă și a unei terase pe Strada Petuniei.
Polițiștii locali au constatat nereguli și la un imobil de pe Strada Bela Bartok, unde au fost executate fără autorizație și fără avizul Direcției Județene pentru Cultură lucrări la balcoane, instalații interioare și modificări ale căilor de acces. De asemenea, pe Strada Zugrav Nedelcu a fost identificată o clădire aflată într-o stare avansată de degradare, iar pe Strada Aurel Cosma au fost efectuate lucrări de recompartimentare într-un imobil din zona protejată, fără documentele prevăzute de lege.
Potrivit Poliției Locale, pentru astfel de abateri sancțiunile contravenționale pot ajunge până la 10.000 de lei, în funcție de gravitatea faptelor.
Reprezentanții instituției le recomandă proprietarilor și administratorilor de imobile să obțină toate autorizațiile și avizele necesare înainte de începerea lucrărilor și să asigure întreținerea corespunzătoare a clădirilor, pentru protejarea patrimoniului construit și siguranța cetățenilor.
