Timișoara: zeci de persoane s-au înscris în USR Timiș – filiala anunță noi membri în partid – “politica poate fi făcută altfel“

Filiala USR Timiș a transmis, vineri, că în ultima lună mai multe persoane s-au alăturat organizației, reprezentanții partidului vorbind despre „energia și entuziasmul” noilor membri.

Potrivit mesajului publicat de USR Timiș, noii membri provin din medii diferite și au experiențe și motivații diverse, însă sunt uniți de dorința de implicare civică și politică.

„Am avut o întâlnire productivă și ne-am bucurat să descoperim oameni diferiți, cu experiențe, idei și motivații diverse, dar uniți de aceeași dorință: să pună umărul la construirea unei Românii moderne care are grijă de cetățenii ei și din care nu se mai pleacă”, au transmis reprezentanții USR Timiș.

Aceștia au subliniat că fiecare dintre noii membri a venit cu „propria poveste” și cu intenția de a contribui la schimbarea modului în care este făcută politica.

„Fiecare a venit cu propria poveste și cu dorința de a se implica, de a schimba lucrurile și de a demonstra că politica poate fi făcută altfel, de oameni ca ei”, se mai arată în mesajul organizației.

La finalul postării, USR Timiș a lansat și un apel pentru noi înscrieri în partid.

Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, după ce șeful CJ Timiș, Alin Nica, a spus că se opune construirii noului stadion Dan Păltinișanu deoarece ar fi mită electorală:  arată cât este de rău intenționat – nu ne mai mirăm că nu a realizat vreun mare proiect la Consiliul Județean Timiș

Șeful CJ Timiș, delirantul domn Alin Nica, cunoscut drept Țăranul de la Dudești, a declarat vineri, într-o conferință de presă desfășurată singur-singurel pe gazonul vechiului stadion Dan Păltinișanu, că se…

Recomandările noastre