Timiș: dezastru cu trotinetele din Moșnița Nouă – primarul Gerald Simonis anunță dosare penale și verificări la sânge după ce copii au fost depistați cu viteze de până la 85 km/h – vina aparține și părinților

Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, a anunțat intensificarea controalelor privind utilizarea trotinetelor electrice de către minori, în contextul unor nereguli semnalate în comunitate și al nerespectării regulamentului local în vigoare.

Potrivit edilului, deși există HCL nr. 245 din 31 iulie 2025, care reglementează circulația trotinetelor electrice pe raza UAT Moșnița Nouă, prevederile acestuia sunt frecvent ignorate atât de copii, cât și de unii părinți.

Simonis a precizat că au fost identificate situații în care minori utilizează trotinete electrice capabile să atingă viteze de până la 85 km/h, chiar dacă acestea sunt ulterior limitate la 25 km/h. Acesta a explicat că, în cadrul verificărilor, poliția locală ia în considerare specificațiile tehnice din fabricație ale vehiculului, nu limitările software aplicate ulterior.

În acest context, autoritățile locale anunță că vor intensifica acțiunile de control, iar nerespectarea prevederilor legale poate atrage sancțiuni, inclusiv întocmirea de dosare penale, în funcție de situație.

Primarul face apel la responsabilitate din partea părinților și a copiilor, subliniind că măsurile au ca scop creșterea siguranței în comunitate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole