Două nașteri au avut loc în noaptea de Înviere la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, în timp ce medicii din Unitatea de Primiri Urgențe au tratat zeci de pacienți, într-o gardă intensă de sărbătoare.
Potrivit reprezentanților unității medicale, la Maternitate s-au născut doi băieți: primul, la ora 01:45, cu o greutate de 3.460 de grame, iar cel de-al doilea, la ora 06:45, cântărind 2.460 de grame. Ambii nou-născuți au avut o adaptare bună după naștere.
În paralel, activitatea în UPU-SMURD a fost una susținută. În intervalul Gărzii de Înviere, 149 de persoane au solicitat asistență medicală de urgență, iar 23 dintre acestea au necesitat internare pentru investigații și tratament de specialitate.
Reprezentanții spitalului au transmis că, în ciuda sărbătorii, echipele medicale au fost permanent la datorie, asigurând îngrijirea pacienților și intervenind în cazurile care au necesitat tratament de urgență.
