VEST: fostul viceprimar al Aradului, Ilie Cheşa, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu – este acuzat într-un dosar privind angajări fictive la Compania de Transport Public Arad

Ilie Cheşa, fost viceprimar al municipiului Arad și candidat al PSD la Primăria Arad în 2024, este cercetat de procurorii DNA Timişoara într-un dosar privind angajări fictive la Compania de Transport Public Arad (CTP).

Joi, Cheşa s-a prezentat la sediul DNA Timișoara, însoțit de avocat, unde a fost audiat. În urma audierilor, procurorii au decis ca acesta să fie cercetat în stare de libertate, sub acuzația de abuz în serviciu.

Suspiciuni privind angajări fictive

Conform unor surse din anchetă, în perioada în care deținea funcția de viceprimar, Ilie Cheşa ar fi mijlocit angajarea a doi bărbați în cadrul CTP Arad. Deși figurați ca angajați și remunerați, aceștia nu s-ar fi prezentat niciodată la serviciu.

Percheziții la sediul CTP Arad

În paralel cu audierile, procurorii DNA au efectuat percheziții la sediul Companiei de Transport Public Arad, de unde au ridicat mai multe documente relevante pentru anchetă.

Dosarul se află în curs de instrumentare la DNA Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole