O femeie, în vârstă de 45 de ani, a condus un autoturism pe strada Corneliu Coposu din municipiul Timișoara, iar, la un moment dat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, ce circula regulamentar în fața sa, condus de către o femeie, în vârstă de 49 de ani.
“În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv femeia, în vârstă de 49 de ani, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale“, a transmis Poliția Timiș.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
