Doi bărbați au ajuns la spital după un accident rutier produs pe strada Armoniei din Timișoara, în urma coliziunii dintre două autoturisme.
Accidentul a avut loc după ce un tânăr de 21 de ani a condus un autoturism pe strada Armoniei, dinspre strada Marginii spre strada Grigore Alexandrescu.
La un moment dat, acesta ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani.
În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți. Cei doi au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii i-au testat pe conducătorii auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
