Viceprimarul Ruben Lațcău a primit vizita Excelenței Sale, Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței la București.
Alături de domnia sa s-au aflat Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România, Cosmin Brânzan, Consulul Onorific al Franței la Timișoara, Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez din Timișoara, precum și membri ai staffului ambasadei.
„Printre subiectele centrale s-a numărat reabilitarea Sinagogii din cartierul Fabric – un monument de patrimoniu cu o valoare istorică și arhitecturală deosebită. Progresele recente au fost posibile și datorită expertizei oferite de arhitecți francezi implicați în cadrul festivalului Impuls, derulat de Institutul Francez anul trecut, în cartierul Fabric. Cinema Studio a fost un alt exemplu relevant de colaborare culturală de durată – un proiect de reabilitare și redeschidere culturală, imaginat în parteneriat cu Institutul Francez. În această primăvară, sala recent renovată a găzduit Festivalul Filmului Francez, demonstrând încă o dată forța colaborării culturale dintre cele două țări. Discuțiile au atins și direcția europeană a României. Pentru al doilea an consecutiv, prin inițiativa „De ziua Europei, aducem consulatele în școala ta”, Consulul Onorific Cosmin Brânzan le-a vorbit elevilor timișoreni despre Europa, cariere internaționale și visuri mari – o inițiativă apreciată de ambasador ca fiind exemplară pentru modul în care Institutul și Consulatul cooperează în sprijinul educației„, a transmis Primăria Timișoara.
Ambasada Franței și Institutul Francez și-au reafirmat angajamentul de a continua colaborările culturale și educaționale în Timișoara.
Astfel de parteneriate contribuie la dezvoltarea unui oraș deschis, european și creativ, în care cultura rămâne un pilon al dialogului internațional, mai arată sursa citată.

