Timișoara: lucrările la Inelul IV Vest continuă în ritm accelerat – viceprimarul Ruben Lațcău: Bogdăneștilor e gata, iar la final de an va fi și Pasajul Solventul

Proiectele majore de infrastructură din Timișoara înaintează. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că lucrările la Inelul IV Vest continuă în ritm accelerat, iar orașul se apropie de realizarea unor investiții așteptate de decenii.

Avansăm cu inelul de circulație IV Vest – munca grea pe care orașul o așteaptă de zeci de ani de zile. Bogdăneștilor e gata, iar la final de an – Pasajul Solventul. Și acum licităm Podul Solventul și un tronson din inel”, a declarat Lațcău.

Primul pod rutier peste Bega, după 1989

Podul Solventul va fi primul pod rutier construit peste Bega după Revoluție și este gândit să deservească atât traficul auto, cât și transportul public și mobilitatea alternativă.

Conform proiectului, podul va include:

  • două benzi pe sens pentru circulația auto;
  • linie dublă de tramvai;
  • trotuare pentru pietoni;
  • piste de biciclete.

Etape de implementare

Finalizarea lucrărilor la Calea Bogdăneștilor și apropierea de termenul de predare a Pasajului Solventul la sfârșitul acestui an creează premisele pentru închiderea Inelului IV pe partea de vest a orașului – o arteră esențială pentru fluidizarea traficului.

Timișoara: Pasarela Gelu nu va fi recepționată dar poate fi utilizată în siguranță de către pietoni și bicicliști – expertiza tehnică arată că nu au fost identificate riscuri privind stabilitatea construcției – a fost solicitată însă prelevarea de carote din interiorul pilei de beton

Timișoara: Pasarela Gelu nu va fi recepționată dar poate fi utilizată în siguranță de către pietoni și bicicliști – expertiza tehnică arată că nu au fost identificate riscuri privind stabilitatea…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole