Timișoara: orașul va avea două noi muzee – unul interactiv pentru copii și un altul permanentă despre Johnny Weissmuller

Municipiul Timișoara are în lucru amenajarea a două noi muzee: Muzeul Interactiv pentru Copii și un spațiu expozițional dedicat legendei Johnny Weissmuller și istoriei comunității din Freidorf.

Ambele aduc o viziune contemporană asupra modului în care cultura și orașul se întâlnesc și vor fi locuri vii de învățare, explorare și implicare comunitară.

Timișoara are nevoie de muzee noi, amenajate după concepte moderne, în care publicul este în centrul experienței. Cele două inițiative fac parte din strategia noastră de a pune în valoare spații și teme ale orașului în care comunitatea – și în special copiii – să se conecteze cu orașul într-un mod creativ și participativ. Estimăm că anul viitor vom putea primi vizitatori în cele două spații”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Muzeul Interactiv pentru Copii va fi dedicat învățării prin joacă, explorării și creativității. Tema centrală – „Orașul” – va fi tradusă prin instalații și activități care îi ajută pe cei mici să înțeleagă cum funcționează o comunitate urbană și ce rol are fiecare cetățean în viața orașului. Într-o primă etapă, acest muzeu va funcționa în spațiile Bastionului Maria Theresia, unde conceptele și activitățile vor fi testate împreună cu comunitatea locală.

Al doilea proiect este un omagiu adus unei legende născute la Timișoara: Johnny Weissmuller, campion olimpic la natație și actor legendar în rolul lui Tarzan. Noul spațiu expozițional va fi amenajat în incinta cinematografului Johnny din cartierul Freidorf, care va deveni astfel un centru cultural și comunitar al cartierului. Tot aici va exista și o secțiune dedicată istoriei Freidorfului și a comunităților sale.

În prima fază – cea de dezvoltare a conceptelor și amenajărilor pilot – municipalitatea va investi 300.000 de lei, sumă la care se vor adăuga contribuții din partea mediului privat. Implementarea proiectului va fi făcută de Visit Timișoara, asociația de promovare a orașului. Proiectul de hotărâre privind finanțarea va fi supus aprobării în Consiliul Local: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/7996072e-3985-44ae-841b-687253530d19

Dominic Fritz despre “aberațiile“ din “ordonanța trenuleț“: nu mai putem angaja nici șoferi de autobuz – la SDM inginerii și drumarii vor avea salarii mai mici – bugetul Timișoarei este sănătos și noi suntem foarte responsabili cu banii și nu este corect

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a denunțat, într-un interviu la Radio Timișoara, aberațiile din ordonanța trenuleț impusă de Guvernul Marcel Ciolacu. Edilul acuză faptul că mai multe sectoare vitale pentru serviciile…

Recomandările noastre