Dominic Fritz: am crescut într-o familie de opt copii – o familie religioasă, am mers la biserică, încă merg la biserică și ne rugăm înainte de fiecare masă – mă revoltă profund când aud că numele lui Dumnezeu este folosit într-o luptă care divizează, într-o luptă de ură

Vicepreședintele USR și primar al Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat, luni, prin intermediul unui video pe Integram, că este revoltat de pozițiile candidatului independent la președinția României, Călin Georgescu, cu privire la religie, deoarece “numele lui Dumnezeu este folosit într-o luptă care divizează într-o luptă de ură“.

“Nu vorbesc despre credință dar acum vorbesc pentru că mi se pare atât de important să ieșim din această logică că aici ar fi o confruntare cumva între credință sau creștinism și whatever. Eu am crescut într-o familie de opt copii. O familie religioasă am mers la biserică încă merg la biserică încă ne rugăm înainte de fiecare masă în familie. Am mers la o școală catolică în care fiecare dimineață am început cu o rugăciune. Eu am dat bacul la religie și oral și scris, mi-amintesc exact despre ce era vorba atunci  Apoi m-am dus aici în România după BAC, am lucrat un an într-o casă de copii cu niște călugărițe care aveau grijă de copii orfani. Deci pe scurt, eu sunt un om credincios, eu sunt creștin și chiar… Foarte mulți m-au întrebat în ultimii patru ani cum rezist în politică cu atacuri și asta de fapt este răspunsul. Fără credința mea eu nu cred că aș rezista, fără siguranță că ceea fac, fac nu pentru mine ci pentru semenii mei și că eu cred în niște valori foarte profunde și chiar într-o oarecare vocație a lui Dumnezeu De a face bine și tocmai de aceea mă întristează și mă revoltă profund când aud că numele lui Dumnezeu este folosit într-o luptă care divizează într-o luptă de ură într-o luptă în care se încearcă că toate valorile pe care ne bazăm, toată prosperitatea pe care ne bazăm să fie dintr-o dată cumva întoarsă pe dos și să ni se spune că trebuie să fim neutri față de Rusia, ceea înseamnă de fapt o supunere față de Rusia, că Putin ar fi un lider bun, că Toate ideile astea încă o dată în timp ce în fiecare zi se omoară oameni fără niciun fel de respect pentru ființa umană, fără niciun fel de respect pentru fiecare copil a lui Dumnezeu. Despre creștinism, indiferent dacă sunteți creștini sau nu, e foarte, foarte evident că el amestecă niște elemente păgâne cu o variantă foarte simpluță și uneori complet falsă a creștinismului. Pentru mine e evident și eu recunosc că mi-e foarte, foarte greu Să înțeleg cum poți în inima ta să-L iubești pe Dumnezeu și în același timp să te folosești de atât de multe teorii circumspecte și să zici că îți place de Antonescu care a omorât evrei, alți oameni și să zici că îl admiri“, a spus Dominic Fritz.

Recomandările noastre