Dacian Cioloș este premierul desemnat după consultările de la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că în urma consultărilor de astăzi cu partidele parlamentare îl propune pe Dacian Cioloș ca premier desemnat.

„Am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe domnul Dacian Cioloş”, a spus Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

„Formaţiunile politice au venit cu diferite abordări, cu diferite propuneri, aşa cum reprezentanţii acestor formaţiuni le-au prezentat şi opiniei publice. Din toate aceste propuneri, eu am reţinut una pe care o voi şi pune în practică, şi anume am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe domnul Dacian Cioloş”, a spus Iohannis, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că, în discuţiile cu partidele şi formaţiunile parlamentare, a reiterat importanţa gestionării situaţiei pandemice şi a creşterii preţurilor la energie, a PNRR şi a pregătirilor pentru iarnă, „indiferent cine guvernează”.

„În toate discuţiile am reiterat importanţa unor chestiuni care trebuie rezolvate indiferent cine guvernează. Este extrem de important să se gestioneze bine situaţia pandemică. Este foarte important să se gestioneze creşterea preţurilor la energie şi să se ia măsuri pentru ca celelalte preţuri să nu crească la un nivel insuportabil pentru populaţie. Este foarte important să beneficiem de sumele mari de care poate să dispună România prin PNNR şi să nu dăm cu piciorul la această oportunitate. De asemenea, am reiterat importanţa pregătirilor pentru perioada de iarnă şi am subliniat că acestea sunt chestiunile cu adevărat importante pentru români şi nu certurile politice între diferiţi actori”, a spus Iohannis.

Reacția USR

“Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat în această seară pe Dacian Cioloş pentru funcția de prim-ministru și l-a mandat să formeze un nou guvern.USR este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării și să inițieze imediat negocieri cu PNL și UDMR pentru un guvern care să scoată România din criză.În această seară are loc o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern cu puteri depline, care să gestioneze pandemia, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR. USR susține în continuare că cea mai bună soluție pentru România astăzi este un guvern USR-PNL-UDMR cu un nou prim-ministru și cu un program de guvernare, care să fie respectat de partenerii de coaliție, se arată într-un comunicat al USR.

Știre în curs de actualizare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole