Nicolae Robu se bucură că a scăpat din primărie – a scris trei cărți, în total 891 de pagini

Fostul primar Nicolae Robu, deși a anunțat că dorește să recandideze la Primăria Timișoara, pare a se bucura că a scăpat din primărie.

Fostul cel mai tare organ de presă din oraș anunță pe Facebook că a finalizat a treia carte pe care a scris-o după pierderea alegerilor din 2020.

“IATĂ-MĂ ÎN GRAFIC ȘI CU A TREIA CARTE DE DUPĂ EXPERIENȚA PRIMĂRIE! Așa cum am anunțat, dragi prieteni, după încheierea exercițiului de Primar, mi-am propus să scriu două cărți în 2021 și două cărți în 2022. Pe 2021, mi-am atins target-ul, scriind și publicând cărțile: “Bazele matematice, arhitecturale și organizatorice ale calculatoarelor” (285 de pagini); “Memoria Facebook și nu numai -12 ani de dedicare publică”, vol. 1 (411 pagini). În contul anului 2022, astăzi am finalizat cartea “Concepte și sisteme de operare de timp real orientate pe informatica încorporată” (195 de pagini). Până la sfârșitul anului, îmi propun să scriu și să public “Memoria Facebook și nu numai -12 ani se dedicare publică”, vol. Ce plăcută pt mine îndeletnicire!“, a scris Nicolae Robu.

Dominic Fritz, la mitingul Dreapta Unită dedicat Zilei Europei: pe 9 iunie oamenii au de ales între Alianța PSD-PNL, o păcăleală periculoasă, de un provincialism corupt, răutăcios şi periculos și Dreapta Unită, un proiect modern şi asumat proeuropean, cinstit şi ambiţios

Candidatul USR susţinut de Alianţa Dreapta Unită pentru un nou mandat la funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz, consideră că miza acestor alegeri electorale trebuie să fie oprirea „cinismului…

Recomandările noastre