Nebunie la Pașapoarte. Prefectul PSD Timiș, Mihai Ritivoiu, compară cerea mare cu isteria de la benzinării

Prefectul PSD Timiș, Mihai Ritivoiu, a declarat astăzi că Serviciul de Pașapoarte, aflat în subordinea instituției, se confruntă cu o isterie care a fost întâlnită zilele trecute la benzinării.  

“De săptămâna trecută de când v-am anunțat că erau depuse 12 mii de cereri și programări, au crescut la 20 de mii numărul de cereri și acum se fac programă doar sper sfârșitul lunii mai. În condițiile în care lucrăm cu cinci ghișee de luni până vineri de la ora 8:00 la 20:00, iar sâmbăta de la 8:00 la 16:00, cu 21 de angajați. Aș vrea să revin la apelul pe care l-am făcut la populație de a decongestiona și de a nu face programări dacă au pașapoarte valabile chiar pentru câteva luni de zile sau dacă nu au ca obiectiv să plece în afara Europei“, a spus Mihai Ritivoiu.

Potrivit prefectului zilnic se eliberează peste 450 de documente.

Timiș: urmărire ca în filme la Sânnicolau Mare – un șofer beat și drogat nu a oprit la semnalele polițiștilor – a lovit apoi un cap de pod și a fugit pe câmp – a fost găsit într-o anexă a unei case părăsite – ieșise recent din pușcărie fiind condamnat pentru tâlhărie

La data de 14 octombrie a.c., polițiștii municipiului Lugoj, ai orașului Gătaia, Deta și Ciacova, au desfășurat acțiuni, pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe interzise la…

Recomandările noastre