CFR Infrastructură a dat în circulație un nou tronson modernizat între Mintia și Ilia, parte a Culoarului IV Pan-European, care permite viteze de până la 160 km/h.
VIDEO AICI.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că, începând din 11 noiembrie 2025, ora 15:50, a fost pus în circulație firul 1 modernizat al tronsonului Mintia–Ilia, cu o lungime de 16 kilometri. Noul segment face parte din Culoarul IV Pan-European și permite circulația trenurilor cu viteze de până la 160 km/h.
Primul tren care a inaugurat traseul modernizat a fost InterRegio 75, pe relația Curtici–Cluj-Napoca.
Reprezentanții CFR au precizat că fiecare tronson modernizat și dat în exploatare reprezintă un pas important în aducerea infrastructurii feroviare la standarde europene și în integrarea acesteia în rețeaua de transport europeană.
