Coșmar pentru sute de pasageri pe Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara.
Un zbor al companiei AnimaWings spre Antalya, programat luni dimineața la ora 5:40, a decolat abia în noaptea de marți, la ora 1:30, după aproape 20 de ore de așteptare.
Doi tineri care se numără printre pasagerii afectați au povestit pentru Buletin de Timișoara experiența trăită. VIDEO AICI.
„Am ajuns la aeroport la ora 4:00 dimineața și am văzut pe tabel că zborul fusese amânat pentru ora 11:40. La scurt timp am primit și un mail de la companie. Ulterior, amânarea a fost mutată pentru 14:40, apoi pentru ora 21:00. În final, am zburat abia la 1:30 noaptea. Practic, am pierdut o zi întreagă de concediu. Am ajuns la cazare după ora 5 dimineața, pe 9 septembrie, nu pe 8, cum era planificat”, a relatat Iulia, care era însoțită de partenerul său, Adrian.
Tinerii spun că abia spre seară compania a oferit un voucher de 20 de euro pentru mâncare și a permis check-in-ul bagajelor. „Doar pentru că lumea era foarte revoltată. În cazul celor veniți din alte orașe, s-a oferit și cazare pentru câteva ore, dar asta s-a întâmplat abia după multe ore de așteptare”, au povestit aceștia.
Compania nu a răspuns solicitării Buletin de Timișoara de a oferi un punct de vedere.
AnimaWings, probleme repetate cu întârzierile
Nu este pentru prima dată când AnimaWings își lasă pasagerii blocați pe aeroport. La finalul lunii iulie, un zbor spre Rodos a avut o întârziere de peste 8 ore, iar un altul spre Egipt a fost amânat mai bine de 13 ore.
Subvenții publice pentru companie
Situația este cu atât mai controversată cu cât, începând din octombrie, Consiliul Județean Timiș va subvenționa deschiderea noilor rute operate de AnimaWings, spre Istanbul și Dubai. Bugetul estimat: 100.000 de euro.
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, declara la finalul lunii mai că „fiecare leu investit în promovarea acestor destinaţii se va întoarce multiplicat în economia locală, prin atragerea de turişti şi dezvoltarea relaţiilor comerciale internaţionale”.
Între timp, pasagerii afectați de întârzieri se întreabă cât de sigur și de predictibil va fi să zboare pe noile rute promise de companie, mai ales că vor fi și pe bani publici, situație în care suntem curioși dacă conduita companiei se va schimba, fiind plătiți din banii tuturor cetățenilor, nu doar ai pasagerilor.
