Pompierii din Lugoj au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Cotu Mic, la etajul I al unui bloc. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere și o autoscară mecanică.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu degajări de fum într-o încăpere de aproximativ 3 mp, în care se aflau obiecte de mobilier. Din fericire, în apartament nu se aflau persoane, iar incendiul a fost lichidat rapid. În continuare, pompierii acționează pentru ventilarea spațiului și stabilirea cauzei probabile, care ar fi efectul termic al curentului electric de la un corp de iluminat.
Zece persoane s-au autoevacuat în siguranță înainte de sosirea pompierilor, iar doi adulți și un minor au fost evacuați de echipaje.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș au intervenit alături de pompieri și polițiști pentru evacuarea locatarilor. Aceștia au sprijinit inclusiv un copil de 10 ani și mama sa, adăpostiți temporar în autospeciala Jandarmeriei, și o persoană cu dizabilități aflată la etajul 4, care se deplasa într-un scaun cu rotile.
Intervenția coordonată a permis protejarea tuturor persoanelor și limitarea pagubelor materiale.
