FOTO. Grav accident între Timișoara și Herculane – 7 persoane au ajuns la spital – 9 mașini în valoare de 800.000 euro au fost distruse

Grav accident rutier cu 7 victime pe drumul Timișoara-Caransebeș-Herculane.

Un autotren cu 9 autoturisme noi, în valoare de 800.000 euro, a fost lovit de un autoturism, cu 7 persoane, 5 adulți și 2 minori.

Toate cele 7 persoane au fost rănite și duse la spitalul din Caransebeș.

Pompierii Detașamentului Caransebeș au intervenit de urgență pe DN6, pe raza localității Cornea, luni în jurul orei 23:40, la un accident rutier unde un tir a întrat în coliziune cu un autoturism.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de transport persoane și victime multiple și trei ambulanțe SAJ.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din judeţul Dolj, conducea un autoturism cu capacitatea de 7 locuri, pe DN 6, la km 406, din direcţia Orşova către Caransebeş, pe un drum în aliniamenţ a întrat în coliziune lateral-stânga cu un ansamblu de vehicule format din cap-tractor şi semiremorcă, condus din sens opus de un cetăţean bulgar.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 22 de ani şi a 5 pasageri din autoturismul condus de acesta, respectiv un tânăr de 21 de ani, o tânără de 18 ani, o femeie de 34 de ani şi două minore de 7 şi 15 ani, toţi din judeţul Dolj.

Cele 6 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole