Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău: timișorenii sunt invitați să-și spună părerea despre Traseul Revoluției – proiect de 4,3 milioane de euro fonduri europene

Primăria Timișoara invită timișorenii la consultări pentru proiectul Traseul Revoluției.

Traseul Revoluției, primul proiect al Timișoarei care pune în valoare amintirea momentelor din Decembrie 1989, finanțat cu 4,3 milioane de euro prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), intră în consultare publică. Proiectanții au publicat prima variantă a proiectului pe platforma Decidem.

Clipa în care s-a strigat libertate în 1989 a schimbat istoria Timișoarei, iar rolul nostru este să îi păstrăm amintirea vie, să o materializăm în spațiul public. Avem acum un concept și invităm cetățenii să își spună părerea. Proiectanții au venit cu un design unitar, care să se remarce în 9 puncte cheie din oraș, acolo unde să amenajăm locuri în care noi generații să se oprească la umbra unui copac, să se așeze pe o bancă și să reflecteze asupra acelor momente”, a declarat viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

În luna octombrie, la inițiativa echipei de proiectanți au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Timișoara. În cadrul acestor întâlniri au fost prezentate principiile, conținutul și design-ul proiectului memorial de amenajare urbană și au fost aflate opiniile persoanelor care au fost implicate direct și care păstrează vie memoria acelor zile. Concluziile au fost integrate în soluția prezentată pe platforma Decidem.

Prima propunere a echipei de proiectanți prevede amenajarea unui sistem modular de spații publice compacte, amplasate în cele 9 zone din proiect, utilizând materiale de foarte bună calitate (bronz, granit turcoaz). Intervențiile vor fi completate cu arbori. Fiecare zonă va conține texte explicative despre ce s-a întâmplat în acel loc în Decembrie 1989, precum și un citat dintr-o mărturie a unui participant direct la evenimente. De asemenea, în fiecare loc va exista un text (inclusiv în Braille pentru nevăzători) care trimite la platforma de realitate extinsă (virtuală/augmentată/mixtă) a proiectului.

Tot în cadrul acestui proiect, va fi construită o platformă online (o aplicație web), care va avea o arhivă dinamică cu fotografii, înregistrări video și audio și alte documente referitoare la Revoluție și oraș. Platforma va promova și încuraja, totodată, colaborarea și cu alte proiecte dedicate Revoluției. În fiecare dintre locurile menționate cu ajutorul acestei aplicații de realitate extinsă, ce va putea funcționa pe baza funcției de geolocație a telefonului, vor putea fi accesate materialele documentare într-o experiență multimedia bazată preponderent pe imagine și sunet. Traseul virtual al Revoluției poate fi accesat nu doar de la fața locului, ci de oriunde din lume.

Serviciile de proiectare (faza DALI+PT+AT) sunt realizate de o echipă formată din Q Group Proiect (București) și Balthasarh (Timișoara). Vă invităm să cunoașteți propunerea echipei de proiectanți și să vă exprimați opinia în perioada 21 decembrie 2022 – 21 ianuarie 2023:

Recomandările noastre

Cele mai citite articole