Primăria Timișoara derulează o campanie susținută de eliberare a domeniului public de structuri amplasate ilegal.
Vineri, 7 aprilie, două rulote care comercializează produse alimentare au fost ridicate de pe domeniul public. În zilele următoare sunt programate încă opt astfel de rulote, anunța municipalitatea.
Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a explicat ieri, în cadrul unei emisiuni la Sursa de Vest, decizia municipalității de a înlătura rulotele de pe domeniul public.
“Chioșcurile le ridică pentru că nu sunt autorizate niciunul. Absolut niciunul. Nici măcar unul. Toate sunt pe domeniul public în mod ilegal. Și avem adesea situația absolut paradoxală că avem un chioșc pe domeniul public care vinde mezeluri ale unui producător, indiferent că e din Timișoara Lugoj, Arad, avem producător din Curtici, și sunt foarte multe magazine în oraș, și nu e niciun chioșc, sunt magazine închiriate. Deci avem intersecții cu o gheretă, care nu respectă legea, care e o gheretă de termopan. Cea din Maria trebuia să fie o rulotă, așa a fost avizat inițial, care dimineața vine, seara pleacă. Ea e o gheretă de termopan, construită pe spațiul verde, pe o platformă betonată pe spațiul verde, în mod ilegal, branșată în mod ilegal la apă și la curent. De foarte multe ori în apropiere de gheretele respective sunt spații comerciale goale, disponibile, nu vorbim de o zonă care e suprasaturată și nu mi găsești niciun spațiu disponibil și singurul loc e dacă își închiriază o asemenea rulotă. Acolo pe 16 decembrie, în primii 50 de metri găsești spații de închiriat. Și întrebarea mea este de ce acel producător nu închiriază un spațiu comercial, ci pune o asemenea rulotă pe spațiul verde, betonează evident fără autorizație, nu respectă avizul de rulotă. De ce face lucrul acesta? Pentru că e mai ieftin. Probabil îl costă 50 de lună pentru acea gheretă sau mai puțin și l-ar costa 300/400/500 de euro chiria. Dar aici intervine o chestiune de concurență neloială. De ce producătorul Curtici are magazin închiriat tot pe 16 decembrie și el nu primește aviz pentru rulotă? Cum poate primăria să fie pentru unii mumă, pentru alții ciumă? Cum pot eu să vin și între doi producători, români amândoi, să spun pe tine te ajut și îți dau la a 10-a parte din preț locații unde vrei tu în oraș, dar doar ție își dau? Este asta o dovadă a concurenței? Pun o întrebare să răspundă cetățenii la ea: cum crede cineva că se primea acel aviz, de obicei ilegal, de către acest producător?“, a explicat Ruben Lațcău.
Viceprimarul USR al Timișoarei spune că se nu dorește transformarea centrului orașului într-un talcioc, chiar dacă este un consumator al unor produse comercializate la rulotă.
“Rulotele Agil, deoarece Agil ne-a dat în judecată și am câștigat acel proces definitiv și ca atare vor fi ridicate de pe domeniul public. Eu unul să știți că mănânc plescaviță de la Agil, tot timpul am mâncat, de ani de zile, mi se pare chiar foarte bună, și am să mănânc și după două luni de zile când Agilul va avea acele magazine în Piața 700, nu într-o rulotă, ci la un parter comercial a unei vitrine din zonă. Și din fericire există aproape în toate zonele asemenea spații. Gândiți-vă dacă noi am închiria în cartierul Cetate, pe Savoya, o rulotă, evident va fi mai ieftin să închiriezi rulota de la primărie decât parterul comercial al unei clădiri. Și atunci ce avem? Un restaurant mutat într-o rulotă și în spate un spațiu comercial cu geamurile sparte? Cred că în zona istorică sau cartiere pe care încercăm să le revitalizăm, cred că trebuie să descurajăm acest tip de comerț în gheretă, și să instalăm ca la talcioc tot felul de gherete în care într-o parte de vinde șaorma, dincolo mici, dincolo mezeluri și astfel am face tot centrul orașului un bâlci“, a mai explicat Ruben Lațcău
Conform primăriei Timișoara în total, trei societăți sunt vizate de măsuri administrative de ridicare a vehiculelor comerciale, tip rulotă, devenite de facto structuri cu caracter permanent. Firmele vizate sunt AGIL SRL , DUMTIB SRL și PATIO SRL, ultima eliberând amplasamentul.