Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău: le mulțumesc pentru răbdare elevilor de la Colegiul Ungureanu – din septembrie aproape 1.000 de elevi și profesori revin în clădirea veche din centru

Investiția Primăriei Timișoara în cele două corpuri de clădire vechi de peste un secol se apropie de etapa recepției, iar elevii vor putea reveni în sălile de clasă începând cu noul an școlar.

Proiectul municipalității a inclus renovarea completă a 25 de săli de clasă, 12 laboratoare, trei ateliere, două săli de bibliotecă și câte o încăpere pentru clubul elevilor, sală festivă, sală de recreere și sală pentru echipamente sportive.

Structura de rezistență a fost consolidată, acoperișul a fost înlocuit, rețelele electrice și sanitare sunt noi, fațada și interioarele au fost renovate, iar în prezent se fac retușuri.

Potrivit viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, suprafața desfășurată pe care s-a intervenit pentru modernizarea școlii este de aproape 24.000 mp.

Greu le-a fost elevilor de la Colegiul Ungureanu, cu mutarea în altă parte a orașului. Le-am mulțumit atunci pentru înțelegere, iar acum pentru răbdare. Din septembrie, aproape 1.000 de elevi și profesori revin în clădirea veche de peste un secol, din centru. A fost o renovare completă, cu finanțare europeană: de la structură de rezistență, la rețele electrice, acoperiș, săli de clasă, elemente de arhitectură. Aproape 50 de încăperi au fost modernizate – săli de clasă, laboratoare, ateliere, săli festive și de recreere. Toate sunt dotate cu mobilier și echipamente IT – de la calculatoare, la table interactive și sisteme de evaluare simultană pentru elevi. Constructorul face ultimele retușuri la interior, la amenajările exterioare e undeva la 90%“, a declarat Ruben Lațcău.

Investiția Primăriei Timișoara în clădirea fostei școli orășenești de meserii se ridică la 29 de milioane de lei și este completată de dotări cu mobilier și echipamente IT, în valoare de peste 1,1 milioane de lei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole