VEST: un bărbat și-a dat foc într-o scară de bloc – a fost găsit inconștient cu arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafața corpului

Un bărbat de 75 de ani a ajuns la spital, vineri dimineață, după ce şi-ar fi dat foc, în casa scării unui bloc din municipiul Arad. Incendiul a fost stins de pompieri.

Bărbatul a suferit arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafața corpului, fiind găsit inconştient, dar cu semne vitale.

Potrivit ISU Arad, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în jurul orei 7.00, la un incendiu izbucnit la deşeuri menajere, în scara unui bloc de locuinţe din municipiul Arad, pe strada Vasile Goldiş. Acolo au fost trimise două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.

La sosirea echipajelor de intervenţie, casa scării era inundată cu fum, iar la pătrunderea în interior a fost identificată şi extrasă o victimă. Este vorba despre un bărbat care prezenta arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului, fiind în stare de inconştienţă, însă cu semne vitale. Victima a fost preluată de către echipajul medical SMURD şi transportată la spital de către echipajul SAJ”, a arătat sursa citată.

Incendiul s-a manifestat la parterul casei scărilor, la deșeuri menajere, pe o suprafață de aproximativ 2 mp, fiind stins prompt de către pompieri. Ulterior, cu ajutorul exhaustorului din dotarea autospecialei, s-a acţionat pentru ventilarea încăperii.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spaţii închise.

În dimineața de 18 octombrie a.c., în jurul orei 07:10, polițiștii arădeni au fost sesizaţi despre faptul că, în scara unui bloc din municipiu, un bărbat de 75 de ani şi-ar fi dat foc. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenție, pentru salvarea victimei şi stingerea incendiului. A fost constituită o echipă operativă, pentru efectuarea cercetării la faţa locului, în funcţie de concluzii urmând a fi luate măsurile legale”, a transmis IPJ Arad.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole