VEST: telemeaua de Sibiu are un concurent serios în brânza de Caransebeș – mare și rotundă precum roata de la roabă, o brânză maturată preparată 100% din lapte de oaie

Din zestrea culinară a Banatului Montan, brânza de Caransebeș este un potențial brand care ar putea avea un succes real de piață, pe măsura istoriei sale.

Toată lumea cunoaște și apreciază, desigur, telemeaua de Sibiu, un brand care a depășit granițele României și care se bucură, mai nou, de statutul de produs cu indicație geografică protejată la nivelul Uniunii Europene. Puțin știu însă că în Banatul de Munte, în zona Caransebeșului, se produce o brânză maturată aparte, se arată într-un reportaj al Radio Timișoara.

Rețeta nu diferă cu mult de cea a brânzei clasice, dar are câteva secrete care îi conferă specificitate, spune Ioan Bona de la Ilova, unul dintre crescătorii de oi cărășeni care respectă în continuare rețetarul tradițional.

Brânza, în zona de munte, se pregătește după mulsul oilor, se strecoară frumos, se încălzește, dacă-i mai rece afară. și se dă cheag, cheagul natural. Se face o diferență enormă între cheagul natural și cheagul la sticlă, cheagul din prafuri, care se comercializează. Are alți fermenți în ea, când îi produs natural. Fiind laptele cum trebuie, cheagul natural, iasă o brânză de calitate”, spune Ioan Bona, într-un reportaj al Radio Timișoara.

Brânza de Caransebeș, mare și rotundă precum roata de la roabă, se poate depozita pe o perioadă lungă de timp și face parte din meniul aproape zilnic al cărășenilor.

Brânza maturată, când o pui în tigaie se faci așa de crocantă de n-ai mai vrea să pleci de lângă tigaie. Brânza proaspătă și grasă să întinde ca un cașcaval. Noi avem altă strategie la saramură, după ce am făcut-o, noi o fierbem. Saramura fiartă ține brânză așa cum o pui. Brânză făcută din 2022 nu devine iute, pentru că e lapte 100% numai de oaie”, explică Ioan Bona.

Din păcate, cei care respectă rețeta tradițională sunt din ce în ce mai puțini.

Nu se produce, pentru că mulți au decis să dea laptele și apoi atunci, X sau Y, nemaiavând, își fac pentru ei”, mai spune Ioan Bona.

Chiar dacă nu are mucegai care să o înnobileze sau alte particularități care țin de rafinamentul gustului, brânza de Caransebeș are o istorie îndelungată. Crearea unui brand, măcar zonal, i-ar putea asigura și un viitor pe măsură.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole