VEST: percheziții domiciliare – 7 persoane din clanul Neguș cercetate după un conflict cu frații Moldoveni – cinci au fost aduse la audieri, doi ar fi fugit din țară – provocări pe TikTok după ce geamurile unui imobil au fost sparte cu sticle și două mașini vandalizate

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au desfășurat sâmbătă, 27 septembrie, o amplă acțiune cu percheziții domiciliare în județul Bihor.

Vizate au fost locuințele a 7 bărbați cu vârste între 35 și 49 de ani, cunoscuți ca membri ai clanului Neguș.

Descinderile vin după ce, în noaptea de 27 spre 28 august, în jurul orei 03:30, suspecții ar fi mers în Arad și ar fi spart cu sticle mai multe geamuri ale unui imobil, precum și geamurile a două autoturisme ce aparțineau fraților Florin și Doru Moldovan, cunoscuți ca „frații Moldoveni”.

În timpul acțiunii de sâmbătă au fost percheziționate și 8 autoturisme utilizate de cei vizați. Pe numele lor au fost emise mandate de aducere, aceștia urmând să fie audiați.

Conform surselor judiciare, cinci dintre cei șapte membri ai clanului Neguș au fost identificați și aduși la sediul IPJ Arad pentru audieri. Ceilalți doi nu au fost găsiți acasă, existând indicii că ar fi părăsit țara. Cei cinci reținuți urmează să fie prezentați procurorilor, măsura preventivă vizată fiind reținerea pentru 24 de ore.

Rivalitate între clanuri și provocări pe TikTok

Între clanul Neguș și frații Moldovan existau deja tensiuni și amenințări, multe dintre ele transmise public pe platforma TikTok. Situația a escaladat în pragul unui eveniment sportiv – un meci de box programat în cadrul galei RXF, pe 30 septembrie la București, unde urmau să se înfrunte Romi Neguș și Florin Moldovan.

Surse apropiate anchetei au precizat că, indiferent de rezultatul luptei, cele două tabere plănuiau să vină cu zeci de susținători, existând riscul ca evenimentul sportiv să degenereze într-o încăierare de stradă.

Antecedente

Atât clanul Neguș, cât și frații Moldovan sunt bine cunoscuți de anchetatorii arădeni. În 2009, aceștia au apărut împreună în celebrul dosar „Împăratul”, după ce trei membri ai clanului bihorean, trimiși de interlopul Uțu Rohozneanu, au înjunghiat un bărbat în Arad.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole