VEST: o femeie din Siria s-a ascuns într-o geantă pentru a încerca să treacă în mod fraudulos granița – descoperirea a fost făcută în trenul care circulă între Bucureşti Nord și Budapesta

O femeie din Siria a fost găsită de poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, în timp ce încerca să treacă în mod fraudulos graniţa, ascunsă în bagajul fratelui ei, cetăţean german.

Poliţia de Frontieră a transmis, luni, că la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, în trenul care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Budapesta, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetăţean german, având un bagaj şi o geantă voluminoasă.

În urma controlulului fizic a fost descoperită, în interiorul genţii, o femeie.

Ambele persoane au fost conduse la sediul instituţiei pentru efectuarea unor verificări suplimentare, în cadrul cărora a fost stabilit faptul că sunt fraţi. De asemenea, au recurs la această metodă întrucât tânăra, în vârstă de 20 de ani, dorea să ajungă la familia ei stabilită într-un stat din vestul Europei. Colegii noştri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru tânăra descoperită în bagaj şi complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru fratele acesteia, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun”, a arătat sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole