Noul pod peste Mureș din municipiul Arad, care a costat peste 165 de milioane de lei, este aproape finalizat, fiind necesare mici lucrări precum cele la rosturile de dilatație, urmând să fie deschis traficului în vara acestui an și astfel să lege mai multe cartiere mari.
Reprezentații Primăriei Arad au declarat marți, că lucrările se apropie de final și în următoarea perioadă se vor face testele de rezistență.
”Lucrările la podul hobanat peste râul Mureș se apropie final. În prezent se lucrează la rosturile de dilatație. Odată finalizate, se va trece în etapa următoare, respectiv testele de rezistență. Drumurile de legătură au fost turnate, urmând să se amenajeze accesele în curți, iar la final se vor realiza marcajele. Noul pod peste Mureș va fi deschis traficului în vara acestui an”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ralu Cotrău.
Lucrările au început în 2022, iar construcția are 295 de metri lungime, o lățime de 23,5 metri, are piste de biciclete și iluminat decorativ pe bază de leduri.
Podul va permite o legătură rutieră mai rapidă între mari cartiere ale municipiului, respectiv UTA, Confecții, Pârneava, Alfa și Aradul Nou.
Construirea podului a costat aproximativ 165,7 milioane de lei și face parte dintr-un proiect mai amplu de realizare a unui nou traseu de transport public, cu o valoare totală de 227 de milioane de lei, fonduri europene.
Proiectul mai include amenajarea de stații de reîncărcare pentru autobuze electrice, modernizarea a 17 stații de transport public și construirea altor șase stații noi, crearea, modernizarea sau extinderea a 20 de intersecții semaforizate, dar și plantarea a sute de arbori și arbuști de-a lungul drumurilor.
