VEST: grav accident rutier cu patru victime și trei mașini – o femeie a fost grav rănită având multiple traumatismeși transportată la spital alături de celelalte victime

Sâmbătă, pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în municipiul Hunedoara, la intersecția bulevardului 1848 cu strada Avram Iancu.

 Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau în total 4 persoane. Dintre acestea, o femeie, pasageră într-unul dintre autovehicule, a suferit multiple traumatisme și a necesitat intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi extrasă în siguranță. Ulterior, toate cele 4 victime au fost asistate medical la locul evenimentului, iar femeia și unul dintre conducătorii auto au fost  transportați la UPU Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate“, a transmis Poliția Hunedoara.

 Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole