O nouă ediție a Festivalului Narciselor va avea loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de Sus, din județul Hunedoara, turiștii care se vor afla în zonă având posibilitatea să vadă mii de narcise înflorite într-o poiană de aproape 20 de hectare, la poalele Retezatului.
„Narcisele au înflorit şi ne bucurăm că prin festivalul pe care îl organizăm, şi în acest an, putem respecta o tradiţie veche de 22 de ani. Poiana e albă şi locul merită vizitat. Pentru cei care doresc să afle mai multe despre cum au ajuns să crească narcisele la poalele Retezatului, am pregătit un panou informativ ce este amplasat pe drumul care duce spre Poiana Narciselor„, a declarat vineri, primarul comunei Sălaşu de Sus, Ioan Vlad.
Manifestările de sâmbătă vor începe la ora 10,00 şi includ mai multe activităţi educative cu elevii din zonă şi un minicampionat de fotbal, urmând ca duminică, de la ora 16,00, în centrul de comună să aibă loc un spectacol folcloric care se va încheia cu un foc de artificii.
Festivalul Narciselor este organizat anual, în preajma Sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena, pentru a pune în valoare potenţialul turistic al zonei, în condiţiile în care comuna Sălaşu de Sus a fost declarată staţiune turistică de interes local.
Poiana Narciselor este situată între satele Sălaşu de Sus şi Nucşoara şi se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare.
Accesul spre acest obiectiv turistic se poate face cu maşina, pe un drum asfaltat, cu plecare din drumul naţional DN 66 Simeria-Petroşani.
Oamenii locului povestesc că primele narcise ar fi fost aduse la Sălaşu de Sus de un olandez, în jurul anului 1900. Florile s-au adaptat la condiţiile de mediu şi au fost apreciate de localnici, care le-au protejat pentru parfumul şi forma lor deosebite.
În timp, narcisele şi-au extins arealul în natură, până aproape de poarta de intrare în Parcul Naţional Retezat, poiana fiind declarată acum rezervaţie naturală. Narcisele sălbatice sunt mai mici decât cele obişnuite şi sunt integrate deja în flora spontană a Retezatului.