Timișoara: șantierul Centurii de Vest prinde viteză – lucrările au ajuns aproape de 20% după patru luni

Varianta Timișoara Vest, aproape 20% după patru luni de lucrări. Peste 75% dintre piloții din beton au fost executați

Lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest au ajuns aproape de 20%. Peste 75% dintre piloții din beton sunt executați, iar podețele avansează.

Lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest avansează pe mai multe fronturi, iar stadiul general al proiectului se apropie de 20%, la patru luni de la emiterea ordinului de începere.

Pe șantier se lucrează în această perioadă atât la terasamente, cât și la structuri și podețe. În zona terasamentelor sunt executate umpluturi și lucrări de stabilizare a terenului de fundare, dar și straturi succesive pentru corpul viitorului drum. Printre acestea se numără straturi de balast armat cu geogrile și straturi stabilizate.

Un ritm important se înregistrează și la lucrările de structură. Peste 75% dintre piloții din beton au fost deja executați, în timp ce producția grinzilor prefabricate este în desfășurare.

La podețe, fundațiile sunt realizate în proporție de aproape 90%, iar montarea elementelor prefabricate a depășit 50%.

Varianta de Ocolire Timișoara Vest va avea aproximativ 14 kilometri, două benzi de circulație pe fiecare sens și patru noduri rutiere denivelate. Proiectul este executat de constructorul turc NUROL İnşaat.

Contractul este derulat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar supervizarea lucrărilor este asigurată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Noua șosea este unul dintre proiectele importante pentru infrastructura rutieră din zona Timișoarei, urmând să preia o parte din traficul de tranzit și să contribuie la descongestionarea circulației din vestul și nord-vestul orașului.

Recomandările noastre