USR Timiș: Timișoara pierde 52 de milioane de lei, la insistențele șefului PNL Timiș, Alin Nica, pentru reabilitarea spațiilor de cultură din oraș

USR Timiș arată că modul în care Guvernul a decis să aloce fonduri pentru Capitala Culturală Europeană, face ca  Timișoara pierde 52 de milioane de lei, bani pentru reabilitarea spațiilor de cultură din oraș.

Filiala partidului susține că totul s-a făcut la insistențele șefului PNL Timiș, Alin Nica.

“Guvernul PNL și Consiliul Județean Timiș și-au dat mâna pentru împărțirea fondurilor necesare investițiilor în infrastructura culturală din Timișoara. În 2019, Guvernul României a promis Timișoarei suma de 105 milioane de lei pentru investiții, dar după ziua de ieri, suma s-a înjumătățit subit. Toate acestea la cererea liderului PNL Alin Nica, care fură din banii alocați pentru Timișoara – Capitala Europeană a Culturii pentru a-i împărți prin județ“, arată USR Timiș.

Guvernul se angajase să finanțeze peste jumătate din suma necesară infrastructurii

“Proiectele începute deja de Primăria Timișoara asumate în dosarul de candidatură: cinematografele istorice din oraș și MultipleXity necesită o investiție de peste 190 de milioane de lei, iar guvernul se angajase să finanțeze peste jumătate din sumă. Acum, Guvernul PNL a transferat banii la Consiliul Județean Timiș care are ZERO proiecte în derulare și finalizate pentru cultura din Timișoara. Indiferent cine mai bagă bățul prin gard, îl asigur că nu vom rata această șansă uriașă pentru oraș și pentru România. Anul Capitalei Culturale va fi un succes. Nu am nicio îndoială de asta. Pentru că energia miilor de timișoreni care sunt deja implicați în acest proiect va împinge lucrurile înainte, indiferent de piedicile meschine ale unor politicieni de moment”, a declarat, la rândul său, Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole