USR ar putea rămâne fără majoritate în Consiliul Local Timișoara. Andrei Meșter a fost suspendat din partid

USR Timiș ar putea rămâne fără majoritate în Consiliul Local Timișoara prin suspendarea din partid a unui consilier local.

Motivul suspendării este faptul că alesul USR nu a votat două proiectele importante în Consiliul Local.

Decizia a fost luată deoarece de mai multă vreme conducerea primăriei oricum nu se mai putea baza pe votul lui Andrei Meșter.

Ce a determinat atitudinea fostului membru PLUS rămâne deocamdată un mister.

“Pentru că USR este un partid transparent și dedicat misiunii sale publice, vă trimitem clarificările BJ Timiș cu privire la suspendarea consilierului local Andrei Meșter. Biroul Județean USR Timiș a luat joi, 7 aprilie, decizia suspendării din cadrul partidului, pentru 1 an, a consilierului local Andrei Meșter. Motivul care a dus la sancționarea colegului nostru este faptul că acesta a înșelat încrederea colegilor săi consilieri locali USR, blocând adoptarea a două proiecte esențiale: proiectul de hotărâre pentru înființarea Administrației pentru Educație și Sănătate și proiectul noii organigrame a Primăriei Municipiului Timișoara. Consilierul local Andrei Meșter a făcut acest lucru fără să ridice în prealabil obiecții la proiect sau să semnaleze că va vota altcumva decât cum a stabilit grupul de consilieri USR în urma ședinței interne de aliniere, ședință premergătoare celei de Consiliu Local. Blocarea acestor proiecte esențiale reprezintă o piedică pentru buna funcționare a administrației și pentru ducerea la îndeplinire a misiunii publice pe care USR și-a asumat-o în fața timișorenilor. Decizia de suspendare a domnului Meșter a fost luată după ce acestuia i-au fost oferite condițiile necesare pentru a-și exprima punctul de vedere și a-și explica acțiunile, acesta refuzând în repetate rânduri să o facă. Sancțiunea suspendării pentru 1 an atrage, la rândul ei, și pierderea funcției de conducere din cadrul Biroului Local USR Timișoara a domnului Andrei Meșter, acesta urmând să fie înlocuit în cadrul forului de conducere de următorul candidat de pe lista rezultată în urma alegerilor interne pentru conducerea filialei USR Timișoara. Pe perioada suspendării, acesta își păstrează îndatoririle de consilier local și de membru USR Timiș“, se arată într-un comunicat de presă.

Majoritatea simplă este în Consiliul Local Timișoara de 14 voturi. USR deține 13 mandate și după ruptura de PNL s-a mai putut baza decât pe votul Platformei Liberal Conservatoare condusă de Raul Ambruș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole