Un pui de minuniță a fost găsit într-o parcare din Timișoara

Un pui de minuniță a fost găsit într-o parcare din Timișoara.

Garda de Mediu Timiș a fost anunțată că un pui de minuniță ( aegolius funereus) a fost găsit în parcarea centrului Iulius Mall din Timișoara și predat Secției 4 Poliție.

Împreună cu reprezentanții ANSVSA și Poliția Animalelor, ne-am deplasat la fața locului pentru a verifica cele semnalate. După verificarea stării de sănătate a puiului, s-a luat decizia ca acesta să fie trimis la Sibiu, la Asociația Prietenii Berzelor. De asemenea, a fost predat și un exemplar de vânturel roșu (Falco tinnunculus), o pasăre răpitoare de zi, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu.

Cele două exemplare fac parte din speciile protejate din România.

Forța distructivă a naturii

O puternică furtună a smuls sau rupt arborii pe o suprafață de 14 hectare într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Gura Humorului din cadrul Direcției Silvice Suceava. Fenomenul extrem s-a…

Recomandările noastre