Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat, iar termenul de execuție este de 21 de luni.
Proiectul se ridică la 2,7 milioane de lei, fonduri provenite dintr-un proiect transfrontalier.
Accesul la cabană ridică multe probleme de logistică pentru constructor, zona fiind una în care nu se poate intra cu mașinile, iar materialele de construcții trebuie transportate pe o cale ferată și apoi manual până la clădire.
Cabana este într-o stare avansată de degradare și a fost abandonată de autorități după 90.
În zona Cabanei Vadu Crișului se află numeroase obiective turistice care merită vizitate printre care și Peştera Vadu Crişului.
