Timișoara: se apropie momentul inaugurării descărcării de pe A1 de la Sânandrei – au loc lucrări de racordare la autostradă

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara anunță că pe autostrada A1, între kilometrii 507 și 509, în zona localității Giarmata, pe sensul Arad – Timișoara, au început lucrări de racordare a autostrăzii cu drumul de legătură aflat în șantier.

Traficul rutier se desfășoară doar pe banda a doua, în zona lucrărilor.

DRDP Timișoara recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție sporită, să reducă viteza și să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Drumul de legătură în cauză face parte dintr-un proiect mai amplu de conectare a localităților din zona periurbană cu A1, prin trei noduri rutiere aflate în execuție:

•             la km 0 (intersecția cu DN69 – Timișoara – Sânandrei),

•             la intersecția cu drumul spre Covaci și Cerneteaz,

•             și la Giarmata, unde se lucrează la racordarea menționată.

Lucrările sunt executate de compania ARL Cluj, iar proiectul este gestionat de DRDP Timișoara.

VEST: proiectul hidroenergetic Cerna-Belareca va fi reluat pentru finalizare – lucrările au început acum 45 ani și a fost sistată în anii 90 la un stadiu de realizare de 80% – barajul de la Cornereva va acumula 7.11 milioane mc de apă – este unul dintre cele mai mari proiecte din Caraș-Severin

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă, marţi, că a fost emis proiectul de acord de mediu pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna – Belareca, obiectiv amplasat în localităţile Băile Herculane,…

Recomandările noastre