refectul de Timiş: În perimetrul incendiului de la fosta fabrică de ţigări au fost descoperite
Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a declarat, luni, că în perimetrul incendiului care a avut loc săptămâna trecută la o fostă fabrică de ţigări din comuna Săcălaz, limitrofă Timişoarei, au fost descoperite trei surse radioactive de Stronţiu-90.
Cu toate acestea, nu au fost constatate creşteri ale nivelului de radiaţie în atmosferă.
„În perimetrul incendiului au fost descoperite trei surse radioactive de Stronţiu-90, folosite pentru măsurarea densităţii ţigaretelor. A fost măsurată radioactivitatea şi nu au fost constatate creşteri ale nivelului de radiaţie. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Centrului Naţional pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), iar blocul emiţător cu cele trei surse radioactive de Stronţiu-90 a fost ridicat şi izolat. Abia acum, după soluţionarea incidentului cu sursele radioactive, pot demara restul investigaţiilor, aşa că de marţi vor începe cercetările Poliţiei şi ale ISU, precum şi controlul privind respectarea normelor de prevenire şi protecţie la incendiu. Important este că nu avem creşteri ale nivelului de radiaţii”, a anunţat prefectul Mihai Ritivoiu, într-o postare pe Facebook.
Mihai Ritivoiu a declarat, vineri, că depozitul în care a izbucnit focul, cu puternice degajări de fum, nu avea autorizaţie de securitate la incendiu şi erau lucrări neautorizate de compartimentare a clădirii.
La incendiul care a izbucnit joi seara în halele fostei fabrici de ţigări de la Săcălaz, au fost mobilizaţi aproape 80 de pompieri care au intervenit cu zeci de autospeciale de stingere, autoscări, un echipaj CBRN şi o ambulanţă SMURD, dar şi autospeciale de stingere de la ISU Arad şi servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă.
Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflate în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.