Prefectura Timiș a avut anul acesta o inițiativă inedită pentru Ziua Copilului – Serviciul de Pașapoarte să lucreze pentru copii și să preia documentele celor care doreau un pașaport fără programare.
“Pe 1 iunie vor fi deschise la Serviciul de Pașapoarte Timiș două ghișee unde se vor prelua doar cererile de eliberare a pașapoartelor pentru copii. Documentele pot fi depuse fără programare online, care este obligatorie în mod normal“, anunța pe 17 mai Prefectura Timiș.
Astăzi, pe 1 iunie, ce să vezi.
Timișorenii, ca orice român când se dă ceva gratis, măcar o programare, au luat cu asalt ghișeele și s-au pus buluc la coadă.
Văzând unde a dus inițiativa sa, perfectul Mihai Ritivoiu a transmis un mesaj de îmbărbătare pentru cei care au decis cu propriul cap să-și petreacă Ziua Copilului la o coadă.
“Mă bucură că inițiativa de a se lucra într-o zi liberă exclusiv pentru cei mici la Serviciul de Paşapoarte a găsit mulți doritori. Pentru că încă de la primele ore au fost multe solicitări, am suplimentat ghişeele şi am emis numere de ordine. Suntem totuşi limitați fizic de numărul cadrelor disponibile. Vă promit că vom repeta inițiativa în cel mai scurt timp! Îi asigur pe părinți că se va găsi înțelegere în această vară pentru cei ce vor să plece în concediu cu copiii“, a declarat Mihai Ritivoiu.