Timișorenii invitați să acceseze programul de reabilitare a clădirilor istorice prin care pot beneficia de sprijin financiar nerambursabil

Biroul Reabilitare Clădiri Istorice a prezentat, ieri, beneficiile și pașii de urmat pentru accesarea Programului de sprijin financiar pentru reabilitarea imobilelor istorice din zonele prioritare de intervenție, implementat de Primăria Timișoara.

Vă reamintim că prin acest program susținut în întregime din fonduri locale, asociațiile de proprietari din imobile istorice pot beneficia de un sprijin nerambursabil de 30% din valoarea lucrărilor de renovare a anvelopei, restul de 70% reprezentând sprijin rambursabil în rate fixe, pe o perioadă de până la 10 ani, cu dobândă 0. Dacă doriți consultanță pentru a accesa acest program sau o prezentare detaliată a acestuia în cadrul unei ședințe a asociației de proprietari îi puteți contacta pe colegii de la Biroul Reabilitare Clădiri Istorice prin mail: reabilitare.monumente@primariatm.ro sau la tel: 0752224171“, arată municipalitatea într-un comunicat de presă.

Biroul Reabilitare Clădiri Istorice se află la parterul Palatului Ștefania din Piața Traian, str. Ștefan cel Mare nr. 2, și este deschis publicului de luni până joi, de la ora 9:00 la ora 16:00.

Se închide traficul pe Mihai Eminescu

Primăria Timișoara anunță că se închide traficul rutier pe b-dul. Mihai Eminescu, tronsonul cuprins între  b-dul. Revoluției din 1989 și str. Michelangelo pentru asfaltare. „Comisia de circulație de la nivelul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole