Pista de biciclete care leagă Timișoara de granița cu Serbia, pe malul Canalului Bega ,va fi reabilitată complet abia la anul.
Vestea proastă a fost dată de vicepreședintele PNL al Consiliului Județean, Alin Popoviciu, responsabil de proiect.
Este vorba despre o investiție de aproximativ 39 de kilometri, cu un potențial turistic și recreativ deosebit, dar care, din păcate, a fost neglijată în ultimii ani.
În urma numeroaselor sesizări venite din partea cetățenilor, Consiliul Județean Timiș anunță preluarea responsabilității pentru această rută.
”Este un proiect în care cred foarte mult și care va contribui esențial la dezvoltarea infrastructurii verzi și a turismului în județul nostru”, a declarat Alin Popoviciu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Pista a fost, până recent, în administrarea Administrației Bazinale de Apă Banat – Apele Române Timiș. Din cauza lipsei de întreținere, autoritățile județene au decis să intervină și să aducă traseul la standardele pe care le merită.
”Studiul de fezabilitate pentru reabilitarea completă a pistei a fost finalizat, iar următorul pas este elaborarea proiectului tehnic. Potrivit estimărilor Consiliului Județean, până la sfârșitul anului 2025 va fi lansată licitația pentru execuția lucrărilor”, a mai spus Alin Popoviciu.
Proiectul de reabilitare prevede refacerea completă a traseului pe toți cei 39 de kilometri, instalarea de elemente de siguranță pentru a împiedica accesul autovehiculelor și modernizarea și amenajarea tuturor popasurilor de pe traseu
”Vom instala sisteme care să prevină pătrunderea mașinilor pe pistă, un fenomen frecvent reclamat de utilizatori. Vrem ca această rută să fie sigură, confortabilă și atractivă pentru toți cei care o folosesc”, a subliniat Popoviciu.
Până la începerea lucrărilor majore, echipele Consiliului Județean vor continua intervențiile de întreținere curentă: tăierea vegetației, curățarea deșeurilor și reabilitarea celor 7 popasuri existente.
Scopul este de a asigura un minim de confort și siguranță pentru bicicliștii care folosesc traseul în sezonul estival.
Proiectul este parte a unei strategii mai largi de dezvoltare a infrastructurii verzi la nivelul județului Timiș și vine în sprijinul unei mobilități sustenabile și a valorificării potențialului turistic al Canalului Bega.
