Timișoara va avea șantiere mai curate. Consiliul Local a aprobat un proiect USR, cu scopul de a reduce mizeria și poluarea produsă de șantiere

Consiliul Local Timișoara a aprobat un nou Regulament care trebuie respectat de constructorii din Timișoara, scopul fiind reducere poluării cu praf, emisii de carbon și noroiul de pe străzi.

Inițiatorii au fost doi consilieri USR, Rodica Militaru și Răzvan Negrișanu.

“Când am ieșit în seara aceasta din ședința Consiliului Local am respirat mai ușor. Proiectul nostru “Șantiere curate” a primit vot favorabil, în sfârșit. Vom respira toți mai ușor, nu de mâine, ci imediat ce regulamentul va fi pus în aplicare, iar autoritățile de control își vor face datoria. Am pus în acest regulament tot ce este legal posibil să prevenim poluarea cu praf și emisii de carbon și noroiul de pe străzi, provenite din șantierele deschise. Va fi un efort financiar pentru constructori și beneficiari și mai multă muncă de organizare, dar toate acestea vor duce la o calitate mai bună a vieții într-un oraș care se află pe o direcție de dezvoltate și modernizare. Pare un pas mic, dar este unul hotărât pentru a proteja sănătatea timișorenilor și mediul. Sper ca nu peste mult timp Timișoara să le fie inspirați și altor administrații din România, iar constructorii care iși organizează șantierele și investesc în protejarea mediului și a vecinătăților să devină exemple de bună practică. Primaria Timisoara, potrivit noului regulament, îi va numi într-un Registru al constructorilor responsabili“, a declarat Răzvan Negrișanu

Recomandările noastre

Cele mai citite articole