Rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a fost ales vicepreședinte al Conferinței Rectorilor din Universitățile Dunărene (DRC), pentru un mandat de doi ani, care va începe în ianuarie 2026.
În cadrul celei mai recente întruniri a Consiliului General al DRC, ce reunește rectorii celor 65 de universități din 15 țări ale Regiunii Dunărene, a fost stabilită noua conducere a organizației internaționale. Marilen Gabriel Pirtea a fost propus de cele 18 universități românești membre ale DRC și ales pentru mandatul de vicepreședinte.
Conferința Rectorilor din Universitățile Dunărene, înființată în 1983 la Viena, reprezintă un cadru de cooperare academică menit să sprijine îmbunătățirea învățământului superior în regiune și dezvoltarea de proiecte comune de cercetare, schimburi academice și conferințe științifice.
Organizația coordonează strategiile internaționale ale universităților membre, definește direcții de cooperare pe teme de interes comun și formulează recomandări de politici academice, contribuind la consolidarea democrației și dezvoltării comunităților locale.
„Sunt onorat și mă simt responsabilizat pentru încrederea pe care mi-au acordat-o colegii din cele 65 de universități aparținând arealului Regiunii Dunărene. Voi aduce experiența UVT în plan internațional, consolidată în ultimii ani în cadrul rețelei universităților europene, pentru un plus de clarviziune în programele de cercetare și contribuție publică pe care le vom susține în Consiliul General al DRC”, a declarat rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.
DRC organizează întâlniri academice, ateliere, școli de vară și participă la proiecte finanțate de Uniunea Europeană, contribuind totodată la activitățile grupurilor de lucru aferente Strategiei UE pentru regiunea Dunării.
Concurența tot mai accentuată dintre instituțiile de învățământ superior la nivel european și global reprezintă una dintre provocările majore pentru universități. Platforma de cooperare constituită prin DRC își propune să susțină universitățile membre în îmbunătățirea calității educației, cercetării și inovării, pentru a rămâne competitive pe scena internațională.
