Timișoara: un tânăr de 20 de ani prins în miez de noapte drogat la volan pe bulevardul Antenei

La data de 10 ianuarie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii Biroului Rutier, au oprit pentru control pe Bulevardul Antenei din municipiul Timișoara, un autoturism, condus de către un tânăr în vârstă de 20 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului de 20 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise“, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.

VEST: doi șoferi din Timiș prinși beți la volan în Caraș – unul din Giroc cu alcoolemie de 1.85 mg/l circula pe DN6 fiind și posibil drogat – celălalt din Gătaia prins la Pojejena cu 0.17 mg/l la ora 7:00 dimineața – după ce rămas fără permis a fost din nou prins la volan și s-a ales cu dosar penal

În 15 august, la ora 18.45, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în localitatea Jupa, un autoturism condus de un bărbat…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole