La data de 15-16 februarie 2022, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Deta au indisponibilizat două utilaje, ce ar fi fost închiriate din Franța, dar nereturnate.
Utilajele în cauză erau echipate cu dispozitiv GPS și astfel s-a reușit oprirea autovehiculelor cu platformă care transportau utilajele în Deta și în Denta.
Primul autovehicul, care transporta un utilaj, a fost oprit de către polițiști, seara trecută în jurul orei 19:30 în localitatea Deta, iar în această dimineață, în jurul orei 05:30, în localitatea Denta a mai fost oprit un alt autovehicul, ce transporta un alt utilaj de construcții.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că utilajele figurează închiriate în Franța, dar nereturnate.
Valoarea utilajelor este de aproximativ 40.000 de euro.
Utilajele au fost indisponibilizate, iar cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J Timiș, care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
Ieri, politiștii au anunțat descoperirea unui utilaj furat din Anglia, Cu detalii AICI.