Timișoara: un bărbat depistat drogat pe bulevardul Republicii lângă stația STPT – era însoțit de o femeie și avea două plicuri cu droguri la el de care a spus că este dependent

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 17.00, au observat pe Bdul Republicii, în apropierea stației STPT, un bărbat care părea amețit și incoerent.

Acesta se afla împreună cu o femeie.

În momentul legitimării, s-a stabilit că bărbatul se numește V.G., de 32 de ani, cu domiciliul în localitatea Variaș, Timiș. În momentul efectuării controlului corporal asupra bărbatului, s-a constatat că acesta avea asupra sa, în buzunarul pantalonilor, două plicuri care conțineau substanță de culoare verde oliv, susceptibilă a face parte din categoria celor interzise. Acesta a declarat că substanțele le  deține pentru consum propriu, fiind dependent de  ele. Polițiștii locali au întocmit documentele în vederea transmiterii cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri“, a transmis Poliția Locală Timișoara.

Horticultura S.A. face angajări

S.C Horticultura S.A. caută oameni care doresc să se alăture echipei în toate activitățile ce țin de organizarea și aranjarea spațiilor verzi. Posturile disponibile: Muncitori necalificați – 15 posturi Dulgher-…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole