Bărbatul rănit în accidentul rutier produs vineri seara, 6 februarie, la Periam, a murit ulterior la spital, potrivit unei informări transmise sâmbătă de Poliția Timiș.
Conform informațiilor comunicate anterior, pe 6 februarie, în jurul orei 20:10, un bărbat de 58 de ani a condus un autoturism pe DJ682, dinspre Sânpetru Mare spre Variaș, iar la intersecția cu strada Freziei din localitatea Periam a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp. În urma coliziunii au fost rănite două persoane: șoferul și o pasageră, o femeie de 32 de ani, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au anunțat sâmbătă, 7 februarie că, din păcate, bărbatul de 58 de ani a fost declarat decedat la unitatea medicală unde fusese internat.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal deschis pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
