Timișoara: un bărbat a sărit la bătaie cu o chele de roți în mână – a fost oprit de intervenția unui jandarm aflat în timpul liber  

Intervenție promptă a unui jandarm al Grupării Mobile Timișoara pentru aplanarea unui conflict periculos între doi cetățeni.

Marți, în jurul orei 19:30, un jandarm aflat în timpul liber a dat dovadă de spirit civic și profesionalism, intervenind pentru a aplana un conflict izbucnit în fața unui bloc din apropierea domiciliului său. Aflat în locuința sa, jandarmul a auzit țipete și zgomote și a ieșit imediat pentru a verifica situația, observând doi bărbați implicați într-un conflict verbal care risca să degenereze deoarece unul dintre bărbați amenința agresiv cu un obiect contondent. Fără a ezita, colegul nostru a intervenit rapid, reușind să îl calmeze pe agresor până la sosirea unui echipaj de poliție“, a transmis Jandarmeria Timișoara.

Persoanele implicate în scandal au fost conduse la cea mai apropiată secție de poliție pentru identificare și luarea măsurilor legale.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole