Un incident grav a avut loc în localitatea Petroasa Mare, județul Timiș, unde o fetiță în vârstă de doar doi ani a ajuns la spital după ce a căzut într-o oală cu lichid fierbinte folosită la prepararea gemului.
Polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați miercuri, 10 iunie, în jurul orei 14:55, printr-un apel la 112, cu privire la producerea unui incident în localitatea Petroasa Mare.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Timiș, o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat la prepararea alimentelor, în care se afla lichid fierbinte. Surse locale au precizat că este vorba despre o oală folosită pentru prepararea gemului în curtea gospodăriei.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului și au confirmat cele sesizate. Minora a primit primul ajutor și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Starea de sănătate a copilului și gravitatea leziunilor nu au fost comunicate de autorități.
