VEST: accident rutier cu trei TIR-uri între Timișoara și Băile Herculane – un șofer a fost grav rănit

Un șofer de TIR a rămas încarcerat în urma unui grav accident rutier produs joi între 3 TIR-uri, și un autoturism, pe DN 6, la Crușovăț.

La fața locului, salvatorii din Caransebeș și Herculane au intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD.

În urma evenimentului, unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind extras de către echipajul de descarcerare, iar apoi a fost preluat de către echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin prezent la fața locului. Victima, care prezenta fracturi la membrele inferioare, a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate“, transmite ISU „Semenic“.

Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN6, între localitățile Cornea și Crușovăț, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei ansambluri de vehicule și un autoturism. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto al unuia dintre ansamblurile de vehicule În urma accidentului o persoană a fost transportată la spital“, a transmis IPJ Caraș-Severin.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole