Timișoara: spectacol multilingv la Teatrul German de Stat – “Sidy Thal“ se joacă în idiș, germană și română

Sidy Thal, spectacolul Teatrului German de Stat Timișoara în coproducție cu Teatrul Evreiesc de Stat din București, scris de Thomas Perle și Clemens Bechtel, și regizat de Clemens Bechtel va beneficia de trei reprezentații în luna octombrie. 

Prima dintre ele, cea din Timișoara, va avea loc miercuri, 16 octombrie, de la ora 19.30. Spectacolul, care începe la Sinagoga din Cetate și continuă în sala TGST, este deja SOLD-OUT, lucru pentru care mulțumim publicului timișorean. Apoi, în 20 și 21 octombrie, urmează două reprezentații la București, în cadrul celei de-a 34 ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT), care anul acesta se desfășoară în perioada 18-27 octombrie“, a transmis Teatrul German.

Spectacolul multilingv (jucat în idiș, germană și română) a intrat în selecția oficială a Festivalului deoarece a fost considerat de către juriu (format din criticii de teatru Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu) reprezentativ pentru tema din acest an: „dramaturgiile posibilului” – adică producții provocatoare, relevante fie prin temă, fie prin mijloacele de construcție.

La 26 noiembrie 1938, două grenade de mână au explodat în sala de spectacole în timpul unei reprezentații a cântăreței evreico-bucovinene Sidy Thal și a ansamblului său la Teatrul din Timișoara. Un atentat antisemit, comis de Garda de Fier, un grup naționalist de extremă dreapta, în care au murit patru persoane și au fost rănite alte 70.

Un eveniment, puțin cunoscut în Timișoara și în România, pe care dramaturgul Thomas Perle și regizorul Clemens Bechtel l-au cercetat cu ajutorul Mariei Mădălina Irimia de la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România – „Wilhelm Filderman”, și au creat un spectacol documentar.

Ce este adevărat? Ce s-a întâmplat cu adevărat? Sidy Thal este o încercare de a reconstitui atacul și momentul în care antisemitismul și fascismul au devenit parte din viața de zi cu zi într-o societate multiculturală, ceea ce a dus la oroarea celui de-al Doilea Război Mondial și la Shoah.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole