Pentru că sezonul estival aduce un trafic mai lejer, Societatea de Drumuri Municipale (SDM) și Aquatim profită de intervalul propice pentru a accelera lucrările de întreținere și reparații pe mai multe artere din oraș.
“Echipele SDM au decapat asfaltul vechi, au intervenit acolo unde era afectată structura drumului și au ridicat la nivel gurile de canal. Iar canalizarea a fost curățată de Aquatim. Urmează turnarea asfaltului între Calea Torontalului și Aleea Viilor. Apoi continuăm până la strada Cloșca, unde am modernizat recent și piața Mehala 2“, a declarat, joi, viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău
În toamna anului 2024, SDM a închis strada Grigore Alexandrescu pe două etape pentru asfaltări și lucrări de infrastructură, între străzile Ovidiu Balea și Moise Doboșan (2–3 decembrie 2024), respectiv între Moise Doboșan și Calea Bogdăneștilor (9–10 decembrie 2024) .
Lucrarea de modernizare pe tronsonul Calea Torontalului – Calea Aradului a fost executată în 2021 de firma SuperConstruct, lucrările întârziindu-se și generând penalizări financiare substanțiale din partea primăriei.


