Timișoara: se apropie de finalizare reabilitarea termică a 11 blocuri – valoarea proiectelor este de peste 18 milioane de lei

Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, a anunțat că se apropie de finalizare reabilitarea termică a 11 blocuri.

Locuințele se află pe Splaiul N. Titulescu, nr. 10A; Str. Arieș, nr. 20; Str. Mureș, nr. 129; Str. Jugănaru, nr. 20; Intrarea Doinei 19-21-23-25-31; Str. Mureșan, nr. 61-63; Str. N. Labiș, nr. 1; Str. Balmuș, nr. 9-11; Str. Pădurarilor, nr. 5; Aleea Azurului, nr. 9; Str. Lacului, nr. 32.

Potrivit lui Ruben Lațcău proiectele erau blocate la preluarea mandatului de viceprimar.

Primele investiții deblocate pentru reabilitarea termică a blocurilor se apropie de finalizare. Când le-am preluat, timișorenii care locuiau aici nu mai aveau speranță că vor mai vedea aceste lucrări, dar ducem investiția până la capăt. Am schimbat soluția veche și am actualizat devizele ca să putem atrage constructori la licitații. Aceștia au venit și avem acum 11 blocuri unde am început execuția. În aceste blocuri locuiesc peste 500 de familii care vor avea facturi reduse la încălzire. Aceste investiții sunt finanțate prin bugetul local, fonduri ale asociațiilor de proprietari și Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020“, a declarat viceprimarul USR al Timișoarei.

Valoarea totală a proiectelor (fără TVA) este de 18,7 milioane de lei.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole